De ce să vizitezi Muzeul Militar din Viena – partea I

de-ce-sa-vizitezi-muzeul-militar-din-viena-partea-i-8

Recunosc că am fost puțin sceptică atunci când am căutat prima dată informații despre acest muzeu. Îmi era teamă că nu e potrivit pentru copii, iar noi voiam să oferim o după amiază plăcută și interesantă celor doi dragonași personali.

Am ales, totuși, să vizităm Muzeul de Istorie Militară pentru că mi-au plăcut mult fotografiile găsite pe internet. Ne-am zis că avem, totuși, 2 băieți; trebuie să găsească ei ceva interesant acolo! :)

Nu am regretat nici măcar o secundă această vizită! Ba chiar am hotărât să planificăm încă una pentru că timpul nu a fost suficient de data aceasta. Am petrecut aproape 2 ore în muzeu și am apucat să vedem doar jumătate din el. Despre a doua jumătate a muzeului, în partea a doua a acestui articol.

Muzeul de Istorie Militară din Viena prezintă aspecte din istoria Monarhiei Habsburgice de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la sfârșitul monarhiei în 1918, precum și din anii următori, până în 1945.

Ce ne-a plăcut la Muzeul de Istorie Militară:

  • În primul rând, faptul că este foarte spațios. Deși eram în formulă completă (adică 2 adulți, 2 copii mici, plus un cărucior) nu am simțit nicio secundă că îi deranjăm pe cei din jur sau ei pe noi;
  • Am apreciat faptul că există rampe atât în fața muzeului, cât și în interior. Ne-am putut plimba liniștiți cu căruciorul.
  • La intrare, există cuier si spații de depozitare pentru obiectele personale. Acestea din urmă pot fi accesate numai pe baza unui cod și a unei monede de 1 euro, pe care o puteți lua înapoi la finalul vizitei.
  • Bufetul de unde puteți cumpăra câteva gustări și băuturi are câteva mese atât în interiorul muzeului, cât și afară, în curtea interioară.
  • Toaletele sunt foarte curate și pot fi accesate doar din curtea interioară, deci mirosurile neplăcute nu ajung în interiorul muzeului. Există rampă și aici, destinată persoanelor cu dizabilități.
  • Prețurile biletelor de intrare sunt accesibile și nu necesită programare în avans: 7 € / persoană. Copiii și tinerii de până în 19 ani beneficiază de intrare liberă. Grupurile de peste 9 persoane plătesc doar 5 € de persoană. Mai mult decât atât, în prima zi de duminică din fiecare lună intrarea este gratuită pentru toți vizitatorii!
  • Clădirea, în sine. Cu adevărat impresionant, muzeul a fost construit în perioada 1850-1856, fiind cel mai vechi muzeu din Viena.

Ce am văzut în Muzeul de Istorie Militară din Viena:

  • tunuri, avioane de luptă și tancuri impresionante, toate în stare foarte bună
  • Fotografii și hărți din cele mai vechi timpuri
  • Imagini cu personalități din viața militară
  • Mașina de epocă în care Franz Ferdinand, moștenitorul tronului, și soția sa au fost împușcați, în 1914.
  • În Sala Franz Joseph am admirat diverse obiecte care au aparținut împăratului și fiului său, prințul moștenitor Rudolf.
  • Aparate cu ajutorul cărora se transmiteau mesaje în timpul luptelor
  • Scene din luptele la care a participat armata Austriei
  • Uniforme și arme ale ofițerilor
  • Nenumărate pălării și decorații foarte interesante

Nouă ne-a plăcut mult și abia așteptăm să ne întoarcem acolo pentru a admira și restul muzeului.

Mai multe detalii despre acest muzeu, puteți găsi aici: hgm.at

Până data viitoare, nu uitați să fiți copii! Râdeți mult și lăsați micile bucurii ale vieții să vă surprindă în fiecare zi!

File semnate cu praf magic de copilărie, pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 7 și 99 de ani 🤍

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *