februarie 11, 2022

Ne-am întâlnit cu Pinocchio

Copii români în Austria – Jurnal de familie

Viena este una dintre cele mai frumoase capitale din Europa. Deși nu este totul perfect nici aici (nicăieri nu cred că e), trebuie să recunosc că zonele care sunt pline cu turiști în fiecare zi, precum Stephansplatz și împrejurimile sale, impresionează prin structura clădirilor sale, alei înguste și pietruite și calești elegante conduse de cai frumoși și puternici.

Abia săptămâna trecută am reușit să ne plimbăm pentru prima dată de când suntem aici, vreo două ore, prin centrul Vienei și pe străzile impresionante din jurul acestuia.

Am dat astfel nas în nas cu Pinocchio.

De înălțimea unui copil de vârstă școlară și cu înfățișare precum cea pe care o cunoaștem prea bine din poveste, stătea pe o băncuță din fața unui magazin și încuraja copii și adulți de toate vârstele să se apropie.

Magazinul este mic dar plin cu minunății făcute din lemn, viu colorate si utile copiilor de toate vârstele.

Ce am găsit în magazin?

  • Ceasuri de perete cu pendul
  • Litere tip breloc din lemn
  • Litere cu magnet
  • Plăcuțe personalizate cu numele copiilor
  • Ceasuri de birou cu diferite personaje
  • Suporturi pentru creioane cu Pinocchio
  • Marionete care înfățișează diferite personaje

Prețuri

Deși puțin crescute, prețurile nu sunt exagerate având în vedere locul în care este situat magazinul, specificul său și originalitatea produselor sale. Spre exemplu, un ceas cu pendul are prețul de 45 €, iar un suport de pixuri și creioane costă aproximativ 20 €.

Adresa magazinului

Dacă doriți să cumpărați o amintire din magazinul lui Pinocchio sau daca vreți să îl vizitați pur și simplu, îl găsiți în Viena, pe strada Augustinerstraße 7.

Programul magazinului:

Un alt avantaj al magazinului este că e deschis și duminica, lucru neobișnuit pentru Viena. În general, toate magazinele, inclusiv cele cu produse alimentare, sunt închise în ultima zi a săptămânii. Magazinul de jucării al lui Pinocchio este deschis de luni până sâmbătă între 11:00 și 18:00, iar duminica între 11:00 și 15:00.

Până data viitoare, nu uitați să fiți copii! Râdeți mult și lăsați micile bucurii ale vieții să vă surprindă în fiecare zi!

File semnate cu praf magic de copilărie, pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 7 și 99 de ani 🤍

Share:

Ultimele reviste