februarie 16, 2022

Provocarea lui Kiddo pentru copiii care iubesc să citească

Copii români în Austria – Jurnal de familie

Suntem în luna iubirii. Iubim ce e bun și frumos în jurul nostru, iubim locuri, amintiri și experiențe. Pe lângă toate acestea, iubim cărți mai vechi sau mai noi, cu imagini sau fără, cu pagini încărcate de istorie sau, din contră, ancorate în prezent.

Am scris ieri despre importanța lecturii în rutina zilnică a copiilor. Indiferent de vârsta lor, cărțile joacă un rol important în dezvoltarea acestora, iar lectura reprezintă una dintre cele mai utile și, totodată, relaxante activități.

Lansăm astăzi o provocare pentru toți copiii care citesc cu plăcere ori de câte ori au ocazia.

Ce ați zice dacă cititul ar deveni o activitate distractivă?

Anul 2022 este încă la început, așa că vă propunem ca până la sfârșitul acestui an să citiți:

– O carte al cărei titlu conține o culoare
– O carte publicată în 2021 sau în 2022
– O carte recomandată de un/o prieten/ă
– O carte al cărei titlu e format din 5 cuvinte
– O carte bazată pe întâmplări reale
– O carte cu maxim 100 de pagini
– O carte cu minim 300 de pagini
– O carte al cărei nume de autor începe cu aceeași literă cu care începe și numele tău
– O carte amuzantă
– O carte pentru copii tradusă din limba japoneză

Spor la citit!

File semnate cu praf magic de copilărie, pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 7 și 99 de ani 🤍

Share:

Ultimele reviste